Clasificarea dupa denumirea medicamentului de sinteza

Diclofenacul pe „lista neagră”

April 29, 2012   ·   0 Comments

O altă pilulă folosită des în calmarea durerilor şi care provoacă aceleaşi probleme de sănătate este diclofenacul, comercializat şi sub denumirea de Rhumalgan. Acesta triplează riscul de atac cerebral şi măreşte de pînă la patru ori şansele de atac de cord şi deces cardiac. Studiul experţilor elveţieni a mai scos la iveală că ibuprofenul este la fel de nociv ca şi medicamentul Vioxx (rofecoxib), retras de pe piaţă în 2004 din raţiuni de siguranţă.

Unul din autorii cercetării, prof. Peter Jüni, de la universitatea amintită, explică: „Am evaluat starea de sănătate a pacienţilor care luau aceste medicamente de trei-patru ori pe zi. Respectivii erau trataţi pentru osteoartrită, cu doar cîţiva suferinzi de artrită reumatoidă. O mare parte dintre ei erau persoane în vîrstă, expuse deja la un număr de factori de risc, care au fost multiplicaţi în urma tratamentului cu analgezicele în cauză.”

După cum precizează specialistul, „în ce priveşte atacul cerebral, ibuprofenul nu stă foarte bine”. „Dacă eu aş fi un pacient cu dureri cronice, nu aş lua acest medicament, deoarece riscurile sînt prea mari. M-aş orienta mai degrabă spre alte opţiuni terapeutice”, este sfatul prof. Jüni. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă atrag atenţia că cei supuşi riscului ar trebui sa ia între trei şi patru pilule pe zi – ceea ce înseamnă o doză de pînă la 2.000 mg –, timp de mai multe luni sau chiar ani de zile.

Preşedintele Comitetului de Precriere al Societăţii Farmacologice britanice, prof. Simon Maxwell, accentuează că aceste descoperiri trebuie nu trebuie scoase din contex. „Marea majoritate a celor care iau aceste pastile le folosesc pentru o durată relativ redusă de timp, pentru a trata episoade scurte de durere, şi sînt expuşi unui risc minim”, a adăugat acesta.

Sursa: Daily Mail.

By


Readers Comments (0)


You must be logged in to post a comment.